Spalatoria Germana

Ce să înveți de la hainele tale, chiar și atunci când te calcă pe nervi

Hainele cu care alegem să ne îmbrăcăm în fiecare zi au personalități la fel de puternice ca și noi. Nu e de mirare că uneori ne simțim plini de entuziasm, succes și de oportunități purtând un anume costum și o anumită cămașă, și alte ori, plini de nervi și supți de energie în fața unui dulap ticsit de obiecte de îmbrăcăminte care par să nu ne inspire nici cât să ieșim până la supermarket.

Sigur vi s-a întâmplat să simțiți că lumea e a voastră și că soarele strălucește mai tare cu anumite piese cu care ați avut o chimie inegalabilă, la fel cum ați pățit, probabil, să nu vă placă nimic din ceea ce ați cumpărat după prima purtare și spălare a unor alte haine.

Unde e buba?

Buba nu e niciunde: nici la tine, nici la haine. Sunteți entități diferite, care v-ați plăcut, v-ați curtat și mai apoi v-ați dat seama că și cel mai intens roz se poate duce pe apa sâmbetei, sau, mai rău, că același roz e molipsitor în condiții de instabilitate.

Care e secretul?

Secretul este ca-n orice relație reușită: give and take. Astăzi o haină de care te-ai îndrăgostit ieri, s-ar putea să vrea o pauză până când reveniți la termeni mai buni. Alte haine își iau nasul la purtare când nu le respecți eticheta, termenii și condițiile. Mai sunt și haine la care ne uităm lung și cu jind cum atârnă în șifonier, dar când le îmbrăcăm, parcă tot pe altcineva ar arăta mai bine. E literalmente ca-n viață!

Și ce lecție desprindem de aici?

Hainele pe care le cumpărăm și purtăm trăiesc într-o relație de simbioză cu noi. Ne păstrează amintirile sau ne readuc cu picioarele pe pământ atunci când ne-am lăsat prea tare purtați de imaginație. Ne dau încredere în cine suntem, sau ne-o iau, atunci când nu am respectat raportul calitate/cantitate.

Lecția este să ne îmbrăcăm pentru viața pe care ne-o dorim, și să ne tratăm hainele cu atenția, cu respectul și cu iubirea cu care ne-am trata cei mai dragi prieteni. Pentru că, la fel ca și prietenii care nu se sfiesc să ne spună adevărul, oricât de greu de digerat ar fi, hainele știu să ne vorbească despre noi prin ochii fiecărui om care ne întâlnește.

_________________________________________________

Suntem aici. Zilnic la datorie. Prezenți la apel.

Calea Șerban Vodă 76-78, Sector 4, București
Luni – Duminică: 06:00 – 22:00

021.336.34.74               

Leave a Reply

Înregistrare cerere