Spalatoria Germana

Uneori poate fi mai ieftin să-ți speli rufele la Spălătoria Germană decât un contract prenupțial

“Acord foarte multă atenție la detalii când aleg Spălătoria cu care lucrez”, ne mărturisește pe un ton grav, serios și precaut un client. Surprinși de standardul ridicat de calitate pe care îl așteaptă, l-am întrebat cu grijă pe domnul foarte serios care este motivul:  

De ce sunteți atât de atent la predarea și preluarea hainelor? Știm că e important într-o anumită măsură, dar sunteți mult mai atent ca majoritatea clienților noștri, de obicei mergem pe încredere și nu am avut (prea) multe reclamații până acum, ba chiar suntem felicitați uneori.

Totul a început acum un an când locuiam cu fosta mea soție.

Era misiunea mea în fiecare săptămână să mă ocup de hainele și așternuturile din toată casa, de hainele mele, hainele ei, hainele noastre. Ea spăla vasele. Eu mă ocupam de toate hainele, de la sortare pe culori și tipuri de materiale, drumul până la spălătorie din apropiere, plata hainelor, preluarea lor, așezarea ordonată în dulapuri, tot ce trebuie.

Mă asiguram mereu că are hainele curate și frumos călcate, împachetate, ordonate pe culori, așezate în dulap gata de purtare. Uneori proba hainele prin casă și le arunca pe pat, apoi când elibera patul le punea pe toate la spălat ca și cum ar fi fost purtate. Am observat asta o singură dată cu coada ochiului și am văzut că se repetă chestiunea.

Nu știam de ce sunt mereu foarte multe haine la spălat, majoritatea erau curate și purtate doar ca probă. Deși fuseseră călcate, erau mereu mototolite la grămada de rufe.

Într-o zi a decis că se va duce ea la spălătoria din cartier, cu ideea să mă ocup eu de vase, iar ea să se ocupe de spălarea hainelor, descoperise parcă o nouă pasiune pentru spălarea rufelor.  Hainele ei se adunau zilnic în grămezi mari în coșul de rufe, chiar și pe lângă acesta.

Volumul nostru de haine pentru spălătorie devenise deja foarte mare. Trebuia să meargă de 2 ori pe săptămână uneori să ducă hainele, iar când nu mai erau haine de spălat, insista să meargă la spălătorie cu perdelele sau pernele de la canapea.

După un anumit timp, i-am spus că mă duc eu la spălătorie și poate prelua ea vasele pentru perioadă, să mai schimbăm rutinele. A acceptat cu dificultate, dar am convins-o. Din acea zi încolo, hainele deveneau tot mai puține la spălat și parcă dispăruse și dezordinea completă.

Am început să intru la bănuieli. Într-o seară am revenit de la spălătorie cu toate hainele și când le aranjam în dulap am dat peste un sutien roz. M-a văzut cu sutienul roz în mână și m-a întrebat dacă nu cumva am o aventură cu o altă femeie? Ea nu ar purta niciodată un sutien roz. I-am spus că habar nu am al cui este sutienul, probabil că cei de la spălătorie l-au pus greșit în pachetul nostru, se mai întâmplă.

În acea seară ne-am certat pentru câteva ore bune pe tema sutienului roz. A refuzat cu obstinație să mă creadă pe cuvânt, a inventat cele mai elucubrante scenarii despre aventura cu femeia misterioasă cu sutien roz, era nervoasă foc.

Am dormit pe canapea peste noapte. A doua zi nu a vorbit deloc cu mine, am dormit iar pe canapea, iar a treia zi dimineață aveam o notificare de la avocat pe masă care mă înștiința de divorț. Cumpăraserăm casa împreună, dar ea girase pentru bani, iar partajul a durat câteva săptămâni scurte și am ajuns să semnez cu mâna mea că fosta soție păstrează casa și parte din economiile noastre pentru că eu plăteam doar jumătate din rate.

Matematic vorbind, avea dreptate, dar planul „nostru” inițial este să plătim pe parcursul anilor, eu îmi vândusem apartamentul anterior și de banii de apartament am plătit nunta și luna de miere în Bali. Avocatul meu nu a reușit să susțină cu documente aceste argumente și am pierdut cam tot ce aveam în aproape o lună.

De vreo 6 luni m-am mutat înapoi în garsoniera de rezervă. Am început să vin la voi cu hainele de câteva săptămâni pentru că am ajuns să nu mai am încredere în spălătorii, dar am zis să vă dau o șansă.

Vă mulțumim pentru încredere, dar totuși e ceva ciudat la mijloc, nu credeți?

Din povestea dumneavoastră reiese că fosta soție vroia musai să meargă la fosta spălătorie dintr-un motiv destul de suspicios. Adică înainte de episodul cu sutienul roz, volumul de haine era crescut când mergea singură, apoi era tot mai scăzut când vă duceați dumneavoastră.

Da, așa e, volumul era invers proporțional.

Asta nu poate însemna, teoretic, decât un singur lucru:

Ce lucru?                                                 

E doar o teorie, dar poate că avea o aventură cu băiatul de la spălătorie și au complotat împreună episodul cu sutienul roz.

Subit edificat, bărbatul nostru a avut o epifanie, ca și cum acest scenariu punea toate piesele cap la cap.

Ne-a mulțumit frumos pentru pont și ne-a promis că revine cu vești bune.

Îl așteptăm cu drag înapoi oricând, avem cele mai bune sfaturi, tehnici și prețuri din București pentru servicii excepționale de spălarea hainelor și articolelor de casă.

***

Suntem aici. Zilnic la datorie. Prezenți la apel.

Calea Șerban Vodă 76-78, Sector 4, București
Luni – Duminică: 06:00 – 22:00

021.336.34.74

 

Leave a Reply

Înregistrare cerere